Suflete rănite

Nu-ți mai rămân nici reci cuvinte,

Nici inima nu bate-ncet

Se înmulțesc aici morminte

De suflete-nghețate, reci.

Și stau rănite spânzurate,

De-a dorului frânghie-n jos

Nici focul nu mai arde talpa

Căci a rămas din ea doar os.

Și tânguind de-atâta jale

Un vânt le suflă printre flori

Și ele ofilesc agale

Încep a rugini și mor.

Iar fierul crucilor culcate

Un scârțâit sună prelung

Fotografii de morți furate

Un gând mai trist nu pot s-alung.

De m-ar privi-n secret fantoma

Să-mi sufle-n șoaptă-o vorbă rece

Aș împietri, purtând doar urma

Unei ființe ce trăiește.

Dintr-un albastru străveziu

Ochii se pierd în depărtări

Iar să mai sper e prea târziu

Un suflet mi-e pierdut în zări.

Va coborî-ntr-o bună zi

Își va găsi mormânt al său

O cruce neagră va sădi

Și va dormi-n sicriu mereu.