Delir

Totul e prea metaforic, ne e frică să zicem lucrurilor pe nume și astfel le ascundem după cuvinte înlănțuite în labirinturi. Ne e frică să recunoaștem adevărul, ne e frică să ne lovim de o realitate crudă. Sau e doar imaginația? De fapt, să nu existe nimic din toate acestea, să fie o curată și verosimilă închipuire a creierului nostru? Uneori se ivește impresia unei lumi false, unor oameni falși, unor adevăruri ce devin minciuni. Iar dacă te deschizi prea mult, ai impresia că te-ai dezgolit în fața unei uriașe mulțimi și nu mai știi unde să te pierzi. Și te miri cînd vezi în față ceea ce te inspiră, e paradoxal și șocant. De ce nu erai și înainte astfel? Ba nu, erai! Însă nu știai. Pur și simplu era tăcere. Dar descoperi pe celălalt mal o lume nouă, necunoscută, te macină curiozitatea ce se află acolo, însă nu ai acces și nici voie. Delir. Propoziții fără legătură și gînduri ivite din alte semispații. Picaj. N-am nevoie de parașută. Voi încerca să zbor. De voi cădea, sufletu-mi se va ridica și va cunoaște adevărata fericire. Dar ce îndrug? Capul mi-e în nori. Nu mă gindesc la viitor. Ce nepăsare și indiferență față de lumea mea, dar cît devotament pentru …  stop! 25.01.11