Cum te simți cînd ai ruinat, ai prăbușit și ai distrus tot la ce țineai mai mult sau măcar îți păsa enorm? E mai strașnic simțămîntul că nu mai poți reface nimic, a dispărut totul și te sfîșie gîndul la resemnare pe dinăuntru. Ești pierdut și speranțele te-au părăsit… Începi a înnebuni și te zbați ca peștele pe uscat care nici marea nu o vede, nu știe in ce direcție să o ia, și se zbate întruna fără a putea respira, astfel te sufocă aceste gînduri, știind că nu mai are rost strigi precum biet animal împușcat. Sensul se risipește în jur și rămîi într-un vid, te absoarbe o gaură neagră groaznică, iar nimicul cade-n gol, de fapt el e însăși goliciunea. Și ce-ți mai rămîne să faci? Nimic. Și cine devii? Nimeni. Paradoxal, să devii un nimeni. Dar vrei, vrei atît de multe să zici, să recunoști, să declari, să aprobi și să negi, însă știi că nu mai are rost, dorințe înghițite de necesități, fapte realizate de rațiune, gînduri pierdute în suflet. Ai ceva de zis? Nu poți? Ia-ți inima în dinți și fă ce crezi tu că e mai bine, nu lăsa să curgă timp în van, nu lăsa șanse să se piardă fără sens. Acum acționează! Arată ce simți și vrei într-adevăr, căci pe urmă va fi prea tîrziu… Iar dacă nimic nu mai are rost, uită tot ce-a fost și începe o viață nouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu