Verigă în reabilitare

Se prea poate că nu e totul precum ne imaginăm. Îți pare că ai atîtea uși deschise în fața ta, atîția oameni îți zîmbesc și te invită în lumea lor. Dar e deajuns cînd o verigă din acel lanț se rupe și nu mai e același, nu mai unește aceleași unități, s-a rupt în două, sunt două diferite, altele două, două ce nu mai țin același turn, două - rupte. E trist... dar ce să-i faci? Nimic. Sau totul? Tot? Mereu e totul sau nimic... Mereu sau niciodată? E trist. Dar trebuie să stai nemișcată pînă cineva îți va arunca vreun colac de salvare...dar... pînă atunci poți muri... E trist... E mare, albastră și rece, e adîncă și frigul taie. Înec, dar malul nu se vede... E trist... aștept nimicul...